Păduri balcano-panonice de cer şi gorun

 

Sunt păduri cu caracter submediteranean dominate de cer şi gorun, gorun auriu şi gorun ardelenesc din Dealurile de Vest, bordura vestică şi sudică a Carpaţilor Occidentali, sudul Munţilor Apuseni, Dealurile Silvaniei, Culoarul Mureşului din vestul Transilvaniei (la sud de Aiud), dezvoltate pe luvisoluri şi cambisoluri eutrice. În partea vestică şi centrală a Câmpiei Române, dar şi în sudul Carpaţilor Occidentali până în sudul Dealurilor de Vest, pădurile incluse în acest tip de habitat au un caracter aparte, aici fiind codominante (în proporţii variabile) cerul şi gârniţa, pe soluri de un tip mai deosebit (luvisoluri haplice şi albice cromice), aşa numitele soluri brune roşcate.

Acestea sunt strâns legate de pădurile de cer şi gârniţă, azi insulare în arealul amintit al Câmpiei Române dar cândva foarte larg răspândite aici. Vatra întregului oraş Bucureşti este acoperită de astfel de soluri şi cândva era ocupată total de astfel de păduri. În toate arealele ocupate de acest habitat, speciilor de cer (în Câmpia Română şi sudul Dealurilor de Vest şi gârniţă) şi gorun li se adaugă frecvent teiul argintiu, teiul cu frunza mare, carpenul, cireşul sălbatic, arţarul tătărăsc sau gladişul etc.

Speciile de arbuşti sunt păducelul, porumbarul, salba râioasă, lemnul câinesc, spinul cerbului, cornul etc. Dintre speciile ierboase, deosebit de caracteristic este şofranul auriu Crocus flavus pentru pădurile de cer şi gârniţă din Câmpia Română (înlocuit de şofranul violet pentru aproape toate celelalte păduri). Alte specii ierboase mai larg răspândite sunt vulturica de pădure, opaiţa bănăţeană, lintea neagră, izma cerbului, ghiocelul, păştiţa galbenă, coada şoricelului nobilă, drobiţa, mierea ursului moale etc.