Este o specie delicată de plantă caracteristică și endemică arealelor stâncoase ale Dobrogei de nord (Munții Măcinului, munții insulari și coamele stâncoase granitice și calcaroase aflate pe tot cuprinsul regiunii). Clopoțelul dobrogean face parte din complexul unei specii larg răspândite (clopoțelul cu frunze rotunde Campanula rotundifolia).

Anumite populații mai izolate ale acestei specii, aflate în condiții de mediu aparte, au evoluat separat, dând naștere la specii noi cu areal restrâns. Una dintre acestea este clopoțelul de pe stâncăriile nord-dobrogene.

Descoperit în anii 50 ai secolului trecut de către academicianul Traian Săvulescu (coordonatorul monografiei în treisprezece volume a florei României), clopoțelul dobrogean nu este de obicei mai înalt de 30 cm, crește în tufe dese cu tulpini subțiri, frunzele bazale fiind în formă de inimă, cu dinți mari pe margini iar cele tulpinale fiind lineare.

Aceste tufe se găsesc sporadic în crăpăturile stâncilor și se deosebesc imediat de specia comună amintită mai sus prin florile care nu sunt îndreptate în lateral sau în jos ci drept în sus (un caracter foarte rar pentru genul clopoțeilor) și prin codițele florilor (pedunculii) care sunt lipicioși din cauza glandelor prezente pe ei (acest din urmă caracter dispare la exemplarele crescute la umbră).

Specia nu este amenințată, populațiile fiind încă destul de numeroase, și pare a fi rezistentă la suprapășunat. Habitatul în care se află este cel al pajiștilor stepice ponto-sarmatice (62C0*), în varianta sa de stâncării sau substrat pietros