Croitor mare al stejarului

 

Cerambyx cerdo

Numele de gen este numele popular al speciei în Grecia antică, kerambux, la care se adaugă latinescul cerdo – artizan, meșteșugar, referitor la „arta de a sculpta lemnul” a acestei insecte.

Croitorul mare al stejarului este un coleopter cu corpul de culoare neagră, partea din față a toracelui fiind lucioasă cu zbârcituri discoidale. Sculptura aripilor (elitrelor) este formată din rugozități puternice la bază și din ce în ce mai fine spre partea apicală (vârf).

Pubescența (perii) elitrelor este fină și puțin vizibilă. Abdomenul este lucios, cu pubescența puțin deasă. Lungimea corpului este 23-55 mm. Specia se dezvoltă în lemnul stejarului, castanului, fagului, nucului, ulmului, frasinului.

Femela depune câte 2-3 ouă în crăpăturile sau rănile scoarței. După circa 14 zile apare larva, care inițial se hrănește cu scoarță iar mai apoi pătrunde în lemn. Perioada de dezvoltare (de la ou până la adult) durează, de regulă, trei ani, însă uneori se poate prelungi până la cinci ani. Ziua se ascund în coroanele arborilor sau în scorburi.

Este o specie care suportă variații foarte limitate ale temperaturii mediului și care se hrănnește cu lemn, preferând pădurile bătrâne de foioase. Adulții sunt activi în timpul nopții și pe înserat. Zboară din luna mai până în luna august.

Dispariția în masă a indivizilor este cauzată de exploatarea tuturor arborilor vârstnici din făgete, activitate antropică ce determină pe deoparte eliminarea bazei trofice (hrana specifică) pentru stadiul de adult și pe de altă parte distrugerea habitatelor cu rol în camuflarea stadiilor de dezvoltare, fiind știut faptul că acestea sunt ușor de identificat de către speciile răpitoare, mai ales păsări.

La nivel comunitar este o specie considerată vulnerabilă, aflată într-o stare de conservare nefavorabilă în bioregiunile continentală și panonică și necunoscută în bioregiunea alpină.